sâmbătă, 31 martie 2012

O zi..

 
    Era o zi din aceea incomod de familiara,in care simti cum sprijini pe umar un ieri demult intamplat. Un ieri care pare atat de neastamparat de concret,incat ai vrea sa te dezbari  de el precum ai scutura praful de pe pantofi cand vii de –afara.Insa incet incet amintirea incepea sa se inconjoare cu o forma mai clara,ce purta semnul unei bucurii ascunse.
    Ma indemnam sa-mi incordez pasii,purtandu-mi timpul ca pe un nume cu multe litere,pe care iti vine sa il rostesti de fiecare data altfel.Framantam niste ganduri disparate,parca sperand sa se adune cumva pentru a deslusi izvorul acelei amintiri staruitoare.
      Treceam pe langa oameni fara sa ma uit atent,chiar daca masuram spatiul dintre mine si ceilalti in toate culorile.Poate,daca dintr-o data o umbra de culoare s-ar potrivi cu imaginea difuza din minte ,m-ar face sa  readuc in prezent memoria acelei zile de demult.Dar daca nu era amintirea unei intamplari petrecute,ci a uneia imaginate ? Da…Da !asa,e,asa e,s-a ridicat in sfarsit valul.Acea amintire trecuta era despre incercarea de imaginare,de presimtire a unei zile din viitor.
    Odata, demult, un sir aparent nesfarsit de clipe dezordonate ce se ciocneau una de alta fara noima,a  fost intrerupt de gravitatia unei clipe de gratie.Clipa in care mi-am imaginat o zi viitoare,in care momentele sa se adune intr-o alcatuire rostuita.Adica,..da ,clipa in care mi-am imaginat exact ziua de azi !..Azi.Astazi este o nebanuita,neasteptata ,nesperata zi ,oglindita de o imagine increzatoare din trecut .O zi perfecta.

Niciun comentariu: